Pentru realizarea măsurătorilor am folosit un instrument, standardizat şi calibrat în conformitate cu standardele europene în vigoare:
- TENSIOMETRU ELECTRONIC DE BRAT Beurer BM20
Acest aparat este complet automat în vederea măsurării tensiunii şi a pulsului pe brat. Testat şi de Grupul German pentru Protectia Consumatorilor. Este premiat cu Certificatul / Sigiliul de Calitate de catre Societatea Germana de Hipertensiune, doar cateva instrumente primind acest premiu la nivel global. Din caracteristicile care aparţin acestui instrument amintim:
- afişaj LCD mare şi uşor de citit
- memorează 2×30 de măsurători
- afişează ora şi data
- se opreşte automat
- semnalează erorile de funcţionare.
Acest instrument l-am utilizat în vederea culegerii informaţiilor în 5 faze, după cum urmează:
- Faza I, măsurători realizate cu 5 minute înainte de lansarea muzicii,
- Faza II, măsurători realizate la sfârşitul primei melodii,
- Faza III, măsurători realizate după o pauză de 5 minute,
- Faza IV, măsurători realizate la sfârşitul celei de-a doua melodii,
- Faza V, măsurători realizate după 5 minute de la finalizarea celei de-a doua melodii.
Fiecare experiment s-a realizat prin audierea a două piese muzicale selectate pentru fiecare instrument de măsură.
Înaintea fiecărui experiment, persoana a fost informată despre ceea ce va urma, etapă cu etapă, pentru a nu interveni reacţii emoţionale noi.
Experimentul a fost realizat pe 5 subiecţi, 3 femei şi 2 bărbaţi cu vârste intre 30 şi 55 ani.
Piesele muzicale selectate în vederea realizării experimentului sunt:
- Bizet, Carmen-Uvertura, interpretată de Opera Metropolitană, condusă de James Lavine, denumită în experiment S3.
- Gheorghe Zamfir & James Last – Einsamer Hirte, denumită în experiment S4.
Rezultatele obţinute la măsurătoarea pulsului cu tensiometrul digital sunt cele din tabelul nr. 1 .
|
Participant |
Faza I |
Faza II |
Faza III |
Faza IV |
Faza V |
|
NT |
101 |
103 |
98 |
87 |
91 |
|
CD |
89 |
85 |
87 |
87 |
87 |
|
PC |
84 |
71 |
75 |
71 |
83 |
|
MG |
66 |
67 |
68 |
69 |
71 |
|
SP |
71 |
72 |
75 |
75 |
71 |
Tabelul nr. 1 Rezultate obţinute la măsurătoarea pulsului cu tensiometrul digital
Pentru NT
Putem constata în acest caz că valoarea pulsului este una foarte mare, dacă în condiţii normale trebuia să fie între 60 şi 80, N.T. prezintă iniţial în Faza I o valoare de 101. După ce aplicăm stimulul S3 în Faza II, valoarea pulsului creşte la 103, după care acesta începe să coboare în Faza III. În Faza IV, când se intervine cu stimulul S4, valoarea pulsului scade şi mai mult, apropiindu-se de valori normale. La sfârşitul experimentului, după 5 minute de la stimulul S4, tendinţa pulsului este din nou în crestere, dar rămâne la o valoare mai mică decât la începutul experimentului.
Pentru C.D.:
În privinţa subiectului C.D., putem constata la începutul experimentului o valoare a pulsului peste normal, dar după aplicarea stimului S3 in Faza II, acesta scade, iar în urmatoarele faze deşi mai creşte puţin, îşi păstrează valoarea constant, o valoare mai mică faţă de Faza I.
Pentru P.C.:
Subiectul P.C. prezintă iniţial un puls cu puţin mai mare decât cel normal. Stimulii S3 şi S4 reuşesc să scadă valoarea acestuia aducându-l la valori normale, cu precizarea că în pauza dintre cei 2 stimuli tendinţa a fost de revenire, dar la valori normale. În Faza V, la sfârşitul experimentului, pulsul creşte apropiindu-se de valoarea iniţială.
Pentru M.G:
Subiectul M.G. prezintă de la început şi până la sfârşitul experimentului valori normale ale pulsului. În Faza I valoarea este spre limita inferioară a normalităţii. Fiecare stimul aplicat duce la o creştere uşoară a pulsului, aducându-l la valoarea medie normală.
Pentru S.P:
S.P. pleacă încă de la începutul experimentului cu un puls foarte bun. În Faza II când se aplică stimulul S3 pulsul creşte cu o unitate, continuând creşterea şi în Faza III. După aplicarea stimulului S4 pulsul nu prezintă modificări, dar la sfârşitul experimentului se poate constata revenirea la valoarea iniţială.
În vederea consolidării experimentului prezent, am realizat a doua zi încă 5 măsurători, pe participantul CD, dar fără a mai exista cei doi stimuli muzicali folosiţi anterior. În urma măsurătorilor au rezultat următoarele date:
T.A Puls
- 124/72 75
- 121/74 76
- 123/73 76
- 121/73 75
- 123/71 76
Rezultatele obţinute la măsurătoarea teniunii arteriale cu tensiometrul digital sunt cele din tabelul nr. 2 .
|
Participant |
Faza I |
Faza II |
Faza III |
Faza IV |
Faza V |
|
NT |
136/80 |
140/86 |
140/86 |
129/74 |
122/75 |
|
CD |
128/78 |
130/85 |
134/79 |
129/82 |
134/82 |
|
PC |
82/50 |
100/42 |
97/44 |
112/60 |
108/64 |
|
MG |
114/59 |
104/72 |
109/63 |
114/68 |
104/61 |
|
SP |
113/73 |
105/75 |
104/71 |
104/65 |
106/67 |
Tabelul nr.2 Rezultate obţinute la măsurătoarea tensiunii arteriale cu tensiometrul digital
Posted in CERCETĂRI by .
Autor: Tiberius Daniel Nechita
Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni suferă de această boală. Deși medicii recunosc faptul că la peste 90% din cazuri cauza rămâne necunoscută, boala există și trebuie tratată cu seriozitate, în caz contrar putând provoca alte boli sau chiar decesul.
Hipertensiunea arterială (HTA) este definită ca fiind creşterea persistentă a valorilor celor două tipuri de presiune arterială(PA) sistolică și diastolică la peste 160 mm Hg pentru PA sistolică şi 95 mm Hg pentru PA diastolică, indiferent de vârstă.
În funcție de cauzele hipertensiunii arteriale, muzica poate fi un bun aliat pentru a readuce tensiunea arterială în limitele normale. Nu este cazul eliminării tratamentului medicamentos atunci când este vorba de cazuri grave sau cu vechime mare. Dar chiar și în aceste cazuri muzica poate face ca pacientul să înlocuiască treptat, măcar parțial aportul de medicamente, aceasta făcându-se numai sub supraveghere medicală și o bună colaborare între medic și meloterapeut.
Câteva din cauzele care pot produce HTA pot fi: emotivitatea crescută, stările dese de mânie și stresul. Pentru astfel de persoane tratarea HTA cu ajutorul meloterapiei este foarte utilă și cu rezultate imediate.
Fiecare ființă este capabilă să-și poată găsi resursele necesare pentru a depăși anumite obstacole în viață. Și în cadrul meloterapiei, fiecare din noi putem apela propria noastră intuiție pentru a găsi soluții la problemele de sănătate cu care ne confruntăm. Putem folosi atât meloterapia pasivă, atunci cand ne propunem să audiem anumite piese muzicale, dar putem apela și la meloterapia activă, prin a interpreta respectivele melodii la un instrument, daca avem pregătirea necesară, putem să fredonăm piesele respective, lucru la îndemâna aproape oricui, sau putem dansa pe muzica aleasă de noi, urmărind să-i simțim ritmul și melodicitatea.
O metodă alternativă în cadrul meloterapiei active o reprezintă realizarea unor activități artistice creative, folosind ca fundal muzica pe care am ales-o.
Putem astfel picta, desena, sculpta, modela plastilină, etc. Este o metodă care face să exteriorizăm multa tensiune din propria ființă și să o transformăm astfel în mod creativ. Să nu vă mirați de rezultatul a ceea ce vă iese din mâini.
Nu este decât exteriorizarea de moment a energiilor acumulate în perioade mari de timp, iar acum refulează într-un mod pașnic, ajutându-ne să ne simțim mai bine și devenind astfel agreabili pentru cei din jurul nostru. În psihologie această acțiune se numește sublimare. Prin această sublimare noi reușim să transformăm o parte din energiile noastre aflate în exces și care au devenit producătoare de boli, în altfel de energii, în cazul nostru creatoare. Este ceea ce Arghezi a evidențiat în poezia Testament prin versurile:
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mânia bunilor mei.
Iată cum marele nostru poet a intuit că există CEVA în fiecare dintre noi, care poate transforma mânia, durerea, urâtul, dătătoare de suferință, în valori spirituale.
La pagina CERCETĂRI puteți vedea un astfel de experiment realizat de noi, în care am folosit o anumită muzică, măsurând astfel cum respectiva muzică poate modifica valorile tensiunii arteriale.
Jan 12
21
Creierul și muzica
Autor: Tiberius Daniel Nechita
Creierul se află în cutia craniană, aceasta fiind o sui generis cutie de rezonanţă capabilă să producă oscilaţii şi să amplifice sunetele provenite din exterior. Ca urmare a acestor rezonanţe se pot produce modificări ale activităţii cerebrale. Astfel de modificări pot fi evidenţiate cu uşurinţă dacă vom folosi un electroencefalograf(EEG), unde putem monitoriza activitatea creierului prin observări ale undelor cerebrale şi a scoarţei cerebrale.
Undele cerebrale
Atunci când un neuron este excitat, el emite automat o sarcină electrică. Datorită faptului că într-un interval de timp foarte mic sunt excitaţi un număr imens de neuroni, electronii generaţi sunt percepuţi sub formă de unde. De aici cele 4 mari frecvenţe ale creierului: alfa, beta, delta, teta. Dacă este aplicat un sunet cu frecvenţa de 7Hz de exemplu, atunci neuronii se vor sincroniza şi vor emite electroni în acel ritm.
În ritmul lor natural, undele cerebrale se manifestă astfel:
– Undele beta. Când creierul generează cu precădere unde beta, a căror frecvenţă este de aproximativ 13-30 Hz, este vorba de ritmul din starea de veghe: creierul se focalizează preponderent asupra lumii din afara sa, sau rezolvă probleme concrete, specifice.
- Undele alfa. Când undele creierului încetinesc, ajung la un ritm mai coerent, şi poate fi văzut pe EEG un model ca o freză cu dinţii regulaţi, de 8-12 Hz. Aceste unde sunt prezente adesea când creierul este alert, dar nefocalizat, majoritatea oamenilor putând genera unde alfa atunci când au ochii închişi, chiar dacă şi numai pentru o secundă sau două. Frecvent, undele alfa sunt asociate cu starea de relaxare şi de calm.
– Undele teta. Când starea de calm şi relaxare alunecă către somnolenţă, creierul trece la unde mai lente şi mai ritmice, cu o frecvenţă de 4-7 Hz. Oricine poate genera acest gen de unde, cel puţin de două ori pe zi: în acele momente pasagere când trecem de la starea de veghe la somn şi când trecem de la somn înapoi la starea de veghe. Starea teta este însoţită de imagini neaşteptate, imprevizibile, asemănătoare viselor, dar foarte vii (cunoscute sub numele de imagini hipnagogice). Adesea, aceste imagini surprinzător de reale sunt însoţite de amintiri intense, în special amintiri din copilărie. Undele teta oferă acces la subconştient, la reverie, la vizualizarea benefică, revelaţii neaşteptate, inspiraţie creatoare. Este o stare misterioasă, derutantă, cu un potenţial creator înalt şi chiar iluminatoare, dar experimentatorii au întâmpinat dificultăţi când au vrut să o studieze, pentru că este foarte greu de menţinut, oamenii având tendinţa de a adormi imediat ce încep să genereze cantităţi mari de unde teta.
- Undele delta. Având o frecvenţă extrem de scăzută (0,5-4 Hz), undele delta sunt produse în timpul somnului profund fără vise. Prezenţa lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii.
„Înregistrarea activităţii electrice corticale se efectuează în clinică în scopul decelării unor stări patologice ale creierului. În mod normal la un om adult pe o înregistrare electroencefalografică apar unde alfa, beta şi, într-o proporţie redusă (sub 10-15%), unde teta de mică amplitudine. Pentru a înregistra ritmul alfa se cere subiectului să rămână cu ochii închişi şi să nu se gândească la nimic. Apariţia unui stimul, cum ar fi spre exemplu unul luminos, prin deschiderea ochilor, întrerupe ritmul alfa aducând unde beta. Starea alfa reprezentând o stare de repaus psihic şi senzorial, înseamnă că formaţia reticulată este în mare parte dezaferentată de stimulii veniţi din periferie şi din interiorul organismului. La rândul său, formaţia reticulată îşi va reduce fluxul de impulsuri nervoase trimis spre scoarţa cerebrală. Consecinţa va fi o stare de repaus, de relaxare, de minimă activitate şi, ca urmare, de potenţial energetic maxim”.(Dumitru Constantin-Dulcan, Inteligenţa materiei, Teora, Bucuresti, 1992, p.149)
Un detaliu foarte important şi de care trebuie să ţinem cont ca meloterapeuţi, este corespondenţa dintre frecvenţa planetei Pământ – 7,83Hz, care a fost descoperită între anii 1952-1956 de fizicianul german W. O. Schumann, şi frecvenţele corespondente undelor cerebrale. Foarte multe sunete naturale din mediul ambiant aparţin frecvenţelor alfa si teta, 8-12Hz respectiv 4-7Hz. Dintre acestea amintim: sunetul ploii, al valurilor care lovesc ţărmul, cascadelor, apelor curgătoare, vântului, focului, sunetul balenelor, delfinilor. Iată de ce aceste sunete induc starea de relaxare sau chiar de somn, ele corespunzând ritmului alfa şi teta, a căror frecvenţe au valori apropiate cu cea a frecvenţei Pământului.
Pe EEG undele cerebrale sunt afişate sub forma unor oscilaţii conform celor din figura nr.2. Scoarţa cerebrală este componenta exterioară a creierului cu o suprafaţă de aproximativ 2,5m², numai 1/3 fiind la suprafaţă, restul fiind în şanţuri şi scizuri. Scoarţa are în jur de 14 miliarde neuroni şi este foarte groasă, având între 2 si 4,5 mm grosime şi un volum de 300 de cm3. Este structurată în funţie de cei 4 lobi(fig.3): frontal, parietal, occipital şi temporal, dar şi de ariile corticale. Combinarea între structură şi funcţie a unei regiuni corticale a dus la descrierea ariilor corticale. Există mai multe teorii care descriu şi enumeră aceste arii. Betz a descris 11 arii, Campbell care a descris 20 de arii şi Brotmann care a descris 47 de arii. Fiecărei arii îi corespund funcţii psihosomatice bine determinate. Pentru exemplificare vom enumera două din aceste arii, aria Wernicke şi aria Broca(fig.4). Aria Wernicke dispusã în cortexul de asociaţie auditivã al emisferei stângi are un rol foarte important în perceperea (observarea şi înţelegerea) cuvintelor şi elaborarea semnificaţiei vorbirii. Aria Broca aşezatã în lobul frontal stâng are un rol foarte important în articularea cuvintelor şi realizarea înţelesului construcţiilor gramaticale. Cu ajutorul encefalografului se pot determina cu exactitate prezenţa şi intensitatea activităţii la nivelul scoarţei cerbrale, conform figurilor 5, 6 şi 7. Roşu indică activitatea cea mai intensă, iar nuanţa cea mai închisă de albastru indică activitate minimă. Figura nr.5 Figura nr.6 Figura nr.7 În figura nr.5 putem observa activitate mai intensă la nivelul lobului temporal, în principal cel aparţinând emisferei cerebrale stângi. La figura nr.6 biocurenţii detectaţi de encefalograf arată activitate mult mai intensă, aproape pe intreaga scoarţă cerebrală, cu o uşoară predominanţă pe emisfera stângă. Figura nr.7 reprezintă activitate cerebrală pe întreaga suprafaţă a scoarţei, dar şi echilibru între cele două emisfere cerebrale.
Sincronizarea undelor cerebrale la nivelul emisferelor sau armonia emisferelor explică creşterea productivităţii, a performanţei, a eficienţei, a sentimentului general de competenţă, a încrederii în sine şi a integrităţii. În prezenta cercetare dorim să evidenţiem modificările care au loc la nivelul scoarţei cerebrale, înainte, în timpul şi după realizarea experimentelor.
Jan 12
21
Sunetele de joasă frecvenţă
Autor: Tiberius Daniel Nechita
„Muzica este efortul pe care îl facem pentru a ne explica cum funcţionează creierul nostru”.
Lewis Thomas
Există sunete magice care pot vindeca afecţiuni dintre cele mai grave. Cu ani în urmă, începând chiar din deceniul 8 al secolului XX. Nineta Crainci, o fostă cântăreață de operă, care a activat 14 ani în operă şi operetă la Teatrul din Galaţi, pasionată de medicină și de terapiile alternative, a studiat legătura dintre arta sunetului și metodele de vindecare a diferitelor afecțiuni. De cele mai multe ori rezultatele au fost spectaculoase stârnind interesul unor cadre medicale, care au recunoscut eficienţa acestui tip de tratament denumit: ”terapia cu sunete de joasă frecvenţă”.
Nineta Crainici, singura femeie din România care practica bioterapia vocală şi instrumentală, foloseşte sunetele de joasă frecvenţă produse de voce sau chitară, obţinând efecte terapeutice remarcabile. Metodologia constă în emisia vocală de “sunete vocale simple, de joasă frecvenţă, silabe mantrice din tradiţia yoghină, cuvinte dacice cu adaptări ale cântului maramureşan cu noduri, dar şi chitara cu sunete de joasă frecvenţă: mi, la, si, do, re sub portativ, sau numai pe coarda la”.(Nineta Crainici, Cum sa ne vindecăm prin respiraţie şi sunet, p.76)
Întotdeauna execuţia sunetelor este coordonată cu tehnici speciale de respiraţie yoghină sau de biomasaj. Sunetele emise vocal se transmiteau folosind un tub special între terapeută şi pacient, în vederea evitării contactului direct, iar în cazul folosirii chitării, aceasta era amplasată direct pe zona unde se necesita intervenţia respectivă. Din punct de vedere valoric, sunetele folosite au fost masurate atât cu spectroscopul dar şi computerizat, acestea având valori cuprinse între 190 şi 220Hz.
Rezultatele obţinute de Nineta Crainici au fost pozitive, unele chiar spectaculoase. „Astfel, menţionăm cazul cu hemiplegie flască, după meningo-encefalită, t.b.c, cazul cu extra-pleural abandonat, un caz cu silicoză gradul trei. De asemenea, diverse tulburări de auz, de echilibru postural, T/A (tensiune arterială), tahicardie, copii spastici, astm bronşic şi altele”. (Nineta Crainici, Cum sa ne vindecăm prin respiraţie şi sunet, p.122)
Autor Tiberius daniel Nechita
„Exista două tipuri de muzică, muzica buna și muzica rea. Eu o cânt pe cea bună”.
Louis Armstrong
Muzica, din punct de vedere al utilităţii ei, poate avea atât rezultate pozitive, cât şi negative. Aceste aspecte le putem privi nu numai la modul general, dar şi la cel particular.
La modul general, muzica a fost creată conştient de efectele care se doreau a fi transmise auditorului. Cei care lucrează la crearea unei piese muzicale îşi doresc să imprime celor care o ascultă, trăiri de natură emoţională sau mentală cât mai profunde şi mai ales precise.
Încă din secolul XIX, odată cu „psihologizarea” muzicii, aceasta începe să fie considerată atât cauză a dezechilibrelor mentale, cât şi paradoxal, remediu pentru aceste dezechilibre(Drăgulin, 2010, Ev în meloterapie, p.41). Observând impactul pe care muzica îl poate avea asupra oamenilor, cei cu spirit de observaţie au realizat acest aspect dual al muzicii. Liszt a fost considerat unul din principalii compozitori romantici, a cărui muzică era considerată cu impact negativ asupra oamenilor. Alexander Sternberg, afirma că muzica lui Liszt făcea ca auditoriu, care era alcătuit majoritar din femei, să fie cuprins de o stupoare asemănătoare cu nebunia. Muzica romantică însăşi era considerată a avea un potenţial patogen, care producea o reacţie psihică atât de puternică încât dispărea şi ultima urmă de raţiune. (Drăgulin, 2010, Ev în meloterapie, p.42). Cu siguranţă genialul compozitor cunoştea efectele pe care muzica sa le inducea celor care o audiau, dar continua în acelaşi stil pentru a-şi transmite mesajul pe care dorea să-l transmită. Această lipsă a raţiunii nu trebuie privită ca un element eminalmente negativ. Uneori excesul raţiunii ne opreşte manifestarea emoţiilor, Liszt probabil cunoştea acest aspect şi dorea ca oamenii să-şi manifeste şi această latură emoţională ieşind astfel din „închisoarea” raţiunii.
Societatea actuală aproape că ne obligă să devenim ființe în exclusivitate raționale, în detrimentul aspectului complementar acesteia, viata emoțională. Dacă am fi doar niște mașini acest lucru nu ar fi rău, dar noi suntem cu mult mai mult, suntem ființe vii și suntem ținuti în viață de emoție. Emoția începe acolo unde se termină rațiunea. Nu întâmplător Pascal spunea că ” inima are rațiuni pe care rațiunea nu le poate cunoaște”. Așa că în viața noastră avem nevoie și de irațional, sau cu alte cuvinte și de emoție.
Dinamica sonoră naşte o dinamică de stări( Iorgulescu A. Timpul muzical. Materie şi metaforă. Bucureşti. Ed. Muzicală, 1988, p.38). Aceste stări pot diferi şi în funcţie de intenţia compozitorului, de mesajul pe care acesta vrea să-l transmită auditorului. Cunoscând aceste aspecte ale muzicii, oamenii folosesc conştient aceste calităţi pe care aceasta le are, făcând din creaţia lor un sui generis mecanism de influenţă a semenilor, care nu totdeauna are scopuri benefice.
Extragerea măsurii, cunoaşterea pulsaţiei şi a momentului în care ne aşteptăm să apară, este o parte esenţială a emoţiei muzicale. Muzica reuşeşte să comunice cu noi în plan afectiv prin înşelări sistematice ale aşteptărilor. Muzica este sunet organizat, dar organizarea trebuie să să implice un element neprevăzut, altfel e plată şi mecanică în plan afectiv.(Levitin, p.194).
Iată deci, că având cunoştinţele necesare, un creator de muzică poate implica acest „neprevăzut”, putând manipula emoţiile celor care audiază piesele sale. Aceşti creatori de muzică „au puterea, prin muzica lor, să salveze sufletele de la distrugere, dar, din păcate, şi să le împingă spre distrugere”( Dorothee Koechlin de Bizemont, traducere de Nicolae Constantinescu, editura PRO Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2005, p.145).
Autor: Tiberius Daniel Nechita
“Matematica este muzica raţiunii.”
James J. Sylvester
Dintre ştiinţele exacte, muzica este singura care se foloseşte de acustică şi matematică. Matematica este folosită în domeniul teoretic, unde o serie de principii se realizează prin calcule şi operaţii matematice, cum ar divizarea timpilor şi măsurile.(Domin Adam)
În secolul 18 fizicianul german Ernst Chladni a descoperit corespondenţa dintre sunetele unui arcuş de vioară şi modelele pe care acestea le generau pe o placă metalică unde exista un strat de nisip foarte fin. Aceste modele îşi modificau forma în funcţie de înâlţimea undei sonore emise.
Imaginile din figura nr.1 sunt edificatoare în ceea ce priveşte modelele create în funcţie de înălţimea unui sunet. Precizăm că aceste modele nu au fost obţinue ca urmare a folosirii viorii, ci prin amplasarea unui difuzor ce emitea sunete pure generate cu autorul computerului şi a unui soft adecvat.
Figura nr.1
Începând cu secolul XIX, când dezvoltarea cercetării ştiinţifice îşi pune amprenta asupra omenirii, a apărut şi modalitatea de a măsura şi analiza efectele muzicii. Această modalitate de măsurare a început în secolul XIX prin măsurarea respiraţiei, pulsului, circulaţiei şi tensiunii arteriale, continuând în secolul XX cu măsurători asupra undelor cerebrale.
Încă din secolul XIX „valoarea sunetului şi a muzicii, au fost considerate drept metode terapeutice, în domenii precum sănătatea mintală, reabilitarea psihologică şi terapia bolilor profesionale”(Maddock, 1998, p.12).
Muzica dincolo de artă, este şi o ştiinţă precisă la fel ca matematica. Pentru exemplificare vom prezenta cazul pianului. Pianul standard are 88 de clape. El se acordează astfel încât clapa din mijloc, ce corespunde notei LA să emită 440Hz. Astfel primei clape, de la stânga pianului, tot nota LA, îi corespunde frecvenţa de 27,500Hz. Următorul LA din octava următoare va corespunde frecvenţei de 55,000Hz, LA-ul din a treia 110,000Hz, s.a.m.d. Pentru nota SI, prima are 30,863Hz, a doua 61,735Hz, a trei 123,47Hz, şi tot aşa pentru restul notelor muzicale.
Putem constata astfel că fiecare notă muzicală are frecvenţa, sau înălţimea, la valoare dublă comparativ cu cea din octava imediat anterioară.
Mulţi oameni care citesc aceste date se întreabă de ce s-a ajuns la această convenţie în realizarea pianului. Răspunsul este unul simplu, ştiind că urechea poate percepe sunete începând de la 20Hz, este inutil să se realizeze un instrument care să emită o frecvenţă sub acest interval. Octava inferioară ar fi trebuit să înceapă cu jumătate din 27,500 Hz, adică 13,750Hz, care face parte din spectrul de infrasunete, neperceptive oamenilor. Ultima clapă, a 88-a, DO, are inălţimea de 4186Hz. Dincolo de acestă frecvenţă sunetele sunt percepute ca fluierături foarte ascuţite, în aceste condiţii nu se mai pot folosi în scop muzical. Pentru cei mai mulţi oameni, chiar şi notele de la capătul pianului, atât cele joase cât şi cele înalte, par difuze din punct de vedere al înălţimii tonale. Dealtfel „compozitorii ştiu acest aspect şi fie le evită, fie le folosesc, în funcţie de intenţiile lor componistice şi emoţionale” (Levitin, 2010, p.52).
Posted in ARTICOLE by .
Jan 12
17
Muzica și efectul meloterapeutic
Autor: Tiberius Daniel Nechita
“Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos.”
Platon
Aşa cum ne transmite şi Platon, muzica influenţează atât creierul, dând aripi gândirii, dar şi inima, înălţând sufletul către tot ceea ce este bun, drept şi frumos. Fiind esenţa ordinii, ascultând muzică adecvată vom elimina dezordinea, care în esenţă reprezintă chiar boala. Orice afecţiune fiind de fapt o dezordine în modul de funcţionare a organismului uman. Încă de la apariţia sa, omul a intuit că poate folosi sunetul în favoarea sa. S-au găsit instrumente muzicale ce aparţin ca perioadă de timp comunei primitive, când erau folosite la început doar la vânat, urmând apoi să fie folosite în luptele şi războaiele dintre oameni.
Nici în epoca modernă vânatul şi activităţile militare nu se desfăşoară fără instrumentele muzicale specifice. Cei care organizează partide de vânătoare, angajează din timp gonaci cu corn şi obiecte de percuţie. Fiecare unitate militară îşi are propria fanfară, care dincolo de latura artistică are ca rol principal îmbărbătarea şi unitatea de grup a soldaţilor. Studiind aceste instrumente muzicale, putem constata cu uşurinţă că sunetele emise de ele, fac parte din spectrul de sunete de joasă frecvenţă.
Biblia contribuie şi ea cu dovezi privind folosirea muzicii în vindecare. “Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el”(Cartea I a Regilor 16:23) . Se spune că J. S Bach a compus piesa Variaţiuni, în mod special pentru a trata insomniile rebele de care suferea contele Keyserliny, ambasador al Rusiei la Dresda, ale cărei efecte au fost resimţite imediat.
Efectul Mozart, deşi foarte controversat, vine cu dovezi solide în ceea ce priveşte efectul terapeutic a muzicii genialului compozitor. Nu este deloc întâmplător că astăzi „după mai bine de 45 de ani de experimente, muzica lui Mozart este prezentă în sute de centre de tratament în lumea întreagă, în mii de spitale şi şcoli, fiind utilizată în tratamentul pacienţilor, într-o varietate de moduri: ca suport pentru tratamentul medical, ca partener egal în tratamentul medical sau ca intervenţie primară într-o situaţie medicală(Drăgulin,2010, p.20). În timp ce ascultăm muzică este activată scoarţa cerebrală. Muzica uşoară sau cea populară activează peste 50% din scoarţa cerebrală. În schimb, muzica simfonică recentă activează emisferele cerebrale în proporţie de 70%-80%. Dacă ascultăm lucrarile compozitorilor clasici, scoarţa cerebrală este activată în proporţie de 90%, iar în cazul lui Mozart – de 100%.(http://www.jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/ziua-buna-incepe-cu-o-muzica-buna-print-287777.html 10 ianuarie 2006)
Interacţiunea dintre mamă şi prunc este realizată aproape întotdeauna prin cântat sau mişcare ritmică. Cântatul se realizează atât pentru adormit, dar şi pentru a-l linişti când este agitat. Mişcarea ritmică se realizează prin leganarea pruncului ţinut pe picioare sau într-un pat special care permite aceasta. Deasemeni mângâiatul reprezintă tot o mişcare ritmică pe care mama o transmite pruncului.
Aşadar, efectul terapeutic pe care muzica îl are, este explicat prin ceea ce fizica numeşte efectul de rezonanţă, iar psihologia ca efect de simpatie. Chiar dacă el este astăzi ocultat marii majorităţi, poate fi rezumat ca transmiterea de la un corp A către un corp B a vibraţiei, precum și energia pe care aceasta o conţine, împreună cu toate caracteristicile ei.
Acest aspect fiind cel care face ca muzica să inducă efecte asupra lumii vii, acest site dorind să demonstreze ştiinţific, prin intermediul aparaturii moderne, că ceea ce transmite muzica se poate regăsi ulterior şi în cel care recepţionează respectiva muzică, prin modificări asupra unor caracteristici anatomo-funcționale.
Posted in ARTICOLE by .
Jan 12
16
SUNETUL
Autor: Tiberius Daniel Nechita
„Muzica este aritmetica sunetului”
Claude Debussy
Sunetul este definit ca un fenomen fizic ce stimulează simţul auzului. El reprezintă de fapt deplasarea moleculelor, atât în mediul gazos cum este aerul, dar şi în mediul solid sau în apă. Aşadar, putem vorbi de propagarea sunetului doar în aceste 3 condiţii. În vid, neexistând molecule, viteza de propagare a sunetului este zero. Însăşi Biblia ne arată că începutul a tot ce există ştiut şi neştiut a avut ca fundament sunetul. „La început era Cuvântul…” – spune Sfântul Evanghelist Ioan, revelând astfel că chiar esenţa întregii creaţii este de natură acustică.
În Geneză, aflăm că Dumnezeu mai întâi rostea atunci când crea ceva:
- Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină”(1.3).
- Şi a zis Dumnezeu: “Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa.(1.6)
- Şi a zis Dumnezeu: “Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa.(1.9)s.a.m.d.
Înțeleptul Solomon afirma: “Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă”.Solomon 16.12.
Aceste rostiri nu trebuie să le luăm ad literam, ele nu aparțin unei limbi sau vreunui dialect. Sunetul mai întâi de toate este vibrație. Analogic vorbind putem spune că atunci când cineva emite o culoare, el nu emite în realitate culoarea respectivă ci o frecvență din spectrul de radiații electromagnetice, căreia îi corespunde culoarea respectivă, cum ar fi 700THz, care aparține culorii violet. Propagarea sunetului se face sub forma unei unde care are următoarele caracteristici:
- înalţimea (tonalitatea – frecvenţa cu care vibrează moleculele, are ca unitate de măsură hertz-ul, Hz). „Starea de spirit, agitaţia, calmul, dragostea şi primedia sunt semnalate de mai mulţi factori, dar înălţimea tonală se numără printre cei decisivi, o singură notă înaltă poate transmite agitaţie, o singură notă joasă poate sugera tristeţe”(Levitin,2010, p.33).
- intensitatea (amplitudinea, se măsoară în decibeli, dB), cunoscută mai bine sub denumirea de tărie sonoră sau volum. Reprezintă unul din principalele mijloace prin care emoţia muzicală este transmisă.
- durata (timpul care este emis sunetul)
- timbru (însușire prin care se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite). Undele sonore pornesc de la sursă şi ajung la urechea externă, în forma rarefierilor şi condensărilor succesive ale straturilor de aer, sunt captate de cele două pavilioane şi orientate pe conductul auditiv extern. Vibraţia pune membrana timpanică într-o mişcare oscilatorie, care reproduce în mare frecvenţa şi intensitatea sunetului emis(Burtea,2010, p.14).
Sensibilitatea absolută stă la baza capacităţi individului de a aprecia corect, prin intermediul senzaţiei de înălţime, frecvenţa sunetului. Nivelul acestei forme a sensibilităţii auditive este în funcţie de mai mulţi factori: vârstă, starea funcţională a analizatorului, specificul organizării structurale a analizatorului, exerciţiu. Cercetările psihologice şi psihofiziologice au stabilit că nivelul sensibilităţii absolute pentru înălţimea sunetelor creşte de la naştere până la 18 ani, când atinge valoarea maximă. În această perioadă fiinţa umană percepe sunetele cu frecvenţa între 20Hz şi 20.000Hz. Se menţine la punctul maxim până la 30-35 de ani şi apoi începe să scadă treptat îndeosebi în segmentul frecvenţelor înalte.
În practica meloterapeutică este indicată cunoaşterea sensibilităţii acustice a pacientului, în funcţie de aceasta se vor indentifica mai uşor patologiile pe care acesta le prezintă. Această cunoaştere a sensibilităţii se realizează doar într-un singul mod, prin intermediul audiometriei.
Audiometria reprezintă o investigaţie funcţională prin care se stabileşte acuitatea auditivă, în funcţie de aceasta stabilind şi diagnosticul exact într-o scădere de auz atât la adulţi cât şi la copii. Înregistrarea succesivă a auzului prin stimulare la cască, apoi la vibrator, permite o estimare destul de precisă a sediului unde s-a instalat leziunea care a provocat scăderea auzului. Din acest motiv, audiograma este considerată drept cel mai util test în audiologie, şi trebuie efectuată în absolut toate situaţiile când se doreşte să se evalueze auzul.
Aceste teste sunt efectuate cu ajutorul unui dispozitiv special, audiometru, capabil să sintetizeze tonuri auditive pure (asemănătoare notelor muzicale) de o intensitate și înălțime precisă. Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului fie prin intemediul unor căşti auditive (când se studiază performanța auditivă a urechii externe şi medii), fie prin intermediul unor vibratoare plasate direct pe craniu, în spatele urechii, în zona osului mastoid, care au rolul de a transmite sunetele direct către urechea internă, pentru a obţine informaţii precise despre nivelul de auz al acesteia.
Persoanele cu deficit major sau chiar total de auz, beneficiază aproape în același fel de efectele meloterapiei, deoarece sunetul înainte de orice, este vibrație, iar atunci când in jurul nostru există o vibrație, fiecare celulă a corpului nostru începe să vibreze la frecvența respectivei vibrații, datorită efectului care în fizică este cunoscut sub numele de rezonanță, iar în psihologie ca simpatie.
Posted in ARTICOLE by .
Jan 12
16
O nouă viziune în meloterapie
Autor: Tiberius Daniel Nechita
Odinioară, meloterapia era mai mult practică și foarte puțin teoretică, aparținând mai mult laturii mistice, a legăturii omului cu Divinitatea. Și acum, la începutul mileniului 3, muzica este folosită de majoritatea tradițiilor spirituale ale lumii, ca o modalitate de comuniune cu Divinitatea, ce are ca scop și purificarea fizică sau spirituală a noastră.
Astăzi putem vorbi de o împletire armonioasă între aspectele toretice și cele practice ale acestei discipline.
Oamenii secolului 21 evoluează cu o viteză uimitoare comparativ cu semenii noştri de acum sute sau mii de ani în urmă. Nu ştim sigur dacă aceasta reprezintă un progres sau în realitate este un regres. Faptul că astăzi putem măsura aproape orice, ne duce cu gândul că am realizat uriaşe progrese. În trecutul îndepărtat, sau chiar apropiat, oamenii nu puteau cuantifica activitatea lor sau efectele activităţii acestora, dar în schimb acţionau şi trăiau cu toată fiinţa lor evenimentele specifice vieţii de zi cu zi.
Nu aveau nevoie de confirmări sau de aparatură ultrasofisticată pentru a munci, a vindeca, a crea, etc. Îşi foloseau din plin inteligenţa naturală pentru a putea supravieţui şi a fi în armonie cu natura, căreia îi ofereau origine şi simbolistică supranaturală.
Astăzi locul inteligenţei naturale este înlocuit din ce în ce mai mult cu acea inteligenţă, care nu intâmplător poartă denumirea de inteligenţă artificială. Cu ajutorul acestui tip de inteligenţă, oamenii reuşesc astăzi să-şi explice şi să măsoare cu o precizie apropiată de perfecţiune, majoritatea fenomenelor din viaţa de zi cu zi.
Meloterapia este şi ea printre domeniile în care inteligenţa artificială are un cuvânt greu de spus. Deşi este veche de când lumea, astăzi terapia prin intermediul muzicii capătă o nouă dimensiune în lumea reală, dar mai ales virtuală, care nu este altceva decât o altă formă de manifestare a celei reale.
Dacă în trecut oamenii foloseau muzica în scop terapeutic, fără a avea acces la tehnologiile actuale, astăzi, dezvoltarea tehnologică face ca accesul către cunoaşterea influenţei sunetelor să fie mult mai facil.
Fiecare fiinţă umană este un univers în miniatură, care îşi are propriile ritmuri specifice fiecărei activităţi. Bineînţeles, există şi foarte multe similitudini cu celelalte fiinţe, la aceiaşi stimuli obţinându-se efecte aproape identice. Tocmai din acest motiv este binevenită o cunoaştere aprofundată a modului cum sunetul şi muzica pot interveni atăt la modul general, căt şi la cel particular asupra propriilor resurse interne, în vederea optimizării activităţilor în care suntem angrenaţi, dar şi a ne înţelege mai bine pe noi înşine şi mediul înconjurător, sau a obţine efecte terapeutice pentru diversele afecţiuni, fie ele de natură fizică, psihică sau mentală.
Meloterapia nu este şi nici nu trebuie să fie un panaceu valabil oricărei afecţiuni. Fiind ea însăşi un domeniu multidisciplinar, amintind aici muzica, medicina, psihologia, fizica şi mai nou informatica, în anumite cazuri devine necesar o colaborare între specialişti din toate aceste domenii şi meloterapeut.
Fiind încă la început, mai ales în România, meloterapia nu are un trecut din care să poată beneficia. Experienţa nu reprezintă un atuu al acestui domeniu. Acest gol poate fi umplut cu uşurinţă cu ajutorul tehnologiei informaţiei. Astăzi, accesul la internet este facil aproape pentru oricine, tehnica de calcul(computere, imprimante, soft-uri) a evoluat foarte mult şi la costuri din ce în ce mai accesibile.
Putem constata că, din ce în ce mai mult, instrumentele, dar şi aparatura de măsură reală sunt înlocuite de cele virtuale. Dacă odinioară pentru a avea 20 de instrumente şi aparatură specifică de măsurat şi analizat sunetul produs de acestea, necesita un spaţiu imens şi costuri pe măsură, astăzi aceleaşi lucruri „încap” toate într-un singur computer şi la preţuri de zeci sau chiar sute de ori mai mici.
22 11 2011
Posted in ARTICOLE by .
Jan 12
16
Bine ați venit pe meloterapie.ro!
Acesta este un site dedicat în exclusivitate meloterapiei. Vom aborda teme vechi sau de actualitate ale terapiei realizate prin muzică, dar și a celui care face ca muzica să existe, sunetul. Vom prezenta rezultatele unor cercetari realizate în sfera acestui domeniu, deasemenea am realizat și vom realiza în continuare propriile cercetări privind efectele pe care muzica și sunetele le au asupra noastră, efecte care vor fi evidențiate de aparatură modernă ce va permite o abordare științifică a ceea ce numim astăzi meloterapie.
Există și un forum de discuție în care avem posibilitatea să ne împărtășim gândurile, ideile, și de ce nu, trăirile pe care le-am avut personal atunci când conștient sau nu, am experimentat meloterapia.
Nu sunt acceptate comentariile cu conținut trivial, care calomniază, bârfesc, sau pun într-o lumină nefavorabilă persoane, organizații sau curente spirituale.
Scopul nostru este să învățăm de oriunde și de la oricine se poate învăța. Nu ne interesează ce fac unii sau alții în viața particulară sau cât de controversați sunt. Nimeni nu este fără pată, cum de altfel a dovedit și Iisus atunci le-a spus oamenilor să arunce primul cu piatra cel care este fără de păcat și nicio piatră nu a fost aruncată, așadar nici noi nu facem excepție.
Dacă există oameni care au avut o sclipire de genialitate în domeniul meloterapiei, îmbogățind astfel spiritual și pe noi ceilalți, sunt bineveniți.
